ZCP a trecut anul acesta foarte repede, deşi au fost cîte 2 difuzări pentru fiecare film. Din punctul meu de vedere, totul a fost conform planului, cu mici scăpări tehnice. Am avut aproximativ 800 şi ceva de persoane prezente la proiecţiile filmelor, cifră mai mică dacă e să comparăm cu anul trecut. Trebuie ţinut cont de faptul că sala de la Casa Ursachi e mică şi nu putem să o comparăm d.p.d.v. al calităţii cu cinema-ul de la Moldova Mall.

Dar, per total, a ieşit un eveniment aşteptat, cu filme bine alese şi cu reacţii pozitive după. Mă bucur că am găsit şi cititori de literatură lusofonă şi am putut da ca premiu un raft de cărţi. Mai mult, mă încîntă faptul că am putut confirma, din nou, luna februarie ca “luna filmelor portugheze la Iaşi”. Şi mai mult mi-ar plăcea să fie cunoscută în continuare aşa.

Aşadar, gata şi ediţia a doua a Zilelor Cinematografiei Portugheze la Iaşi.

Abia aştept evenimentul şi cu siguranţă cred că Iaşul şi Clujul vor deschide şi mai mult apetitul pentru cultura portugheză.

Pentru publicul din Iaşi, pregătim o surpriză, împreună cu prietenii de la Polirom şi altiaşi.ro. Dar mai multe, începînd cu săptămîna viitoare.

Adevărul e că aş vrea un preşedinte care să îşi ia rolul în serios, iar după mine cel mai important rol al său este de reprezentare. Nu de jucător, nu de profesor, nu de savator, ci de imagine a românilor. Mi-aş dori un preşedinte care să îşi aleagă cu grijă cuvintele, să nu vorbească în plus, să nu divagheze şi să nu gafeze.

După dezbaterea de aseară lucrurile nu s-au limpezit. Discursurile nu au reuşit să convingă, ba au stîrnit hohote de rîs şi indignare. Nu sînt de acord cu ce s-a întîmplat. Dezbaterea primilor 3 candidaţi, conform sondajelor, a fost o sfidare a celorlalţi 9. Separarea în “cei mici” şi “cei mari” e improprie, pentru că astfel au minimizat rolul lor. În fond, dacă privim din perspectiva campaniei, e o strategie bună, iar stafurile celor 3 şi-au făcut treaba. Dar nu e corect din punct de vedere moral, toţi ar trebui să plece cu şanse egale.

Merg  la vot, şi peste 5 ani vreau să nu-mi fie ruşine de gestul de mîine.
Vă sfătuiesc să faceţi la fel.