George Toma - PR, Comunicare, Industrii Creative

Facts – început de august 2010

George Toma — Wed, 11 Aug 2010 21:39:19 +0000

Pentru că nu am mai scris de ceva timp, le luăm pe rând:

- în unul din weekend-urile trecute am testat prăjiturile de la Cofetăria Lusitană, nou deschisă în Bucureşti:

Pentru amatorii dulciurilor şi cafelei portugheze, Cofetăria Lusitană din Piaţa Victoriei din Bucureşti pare a fi un Rai. Te duce puţin cu gândul la pastelarias şi la agitaţia din fiecare dimineaţă când portughezii trec să bea o bica, un espresso rapid, tare şi cât să fie sorbit dintr-o dată.

Continuarea o puteţi citi pe Optzile.ro, unde am scris un review al cofetăriei.

- Tot în unul dintre week-endurile trecute am fost la Ploieşti unde, la un tweetmeet udat cu bere Timişoreana în cadrul Serbărilor, i-am cunoscut pe Militaru, Haotik, Kaloo, Mihaela… oameni faini cu care mi-ar plăcea să mă întâlnesc din nou. Mi-am amintit de blogmeet-urile de la Iaşi.

Palatul Mogoşoaia

George Toma — Sat, 17 Jul 2010 21:09:51 +0000

Să fugim din Bucureşti. De parcă ne-ar ajuta cu ceva, atât timp cât DN1 sau drumul spre mare arată ca o parcare plină. Ce rost au nervii în weekend?

Drumul spre Mogoşoaia era liber. Două-trei camioane, două-trei maşini şi alte două-trei radare ale poliţiei. Aşadar, alegerea de sâmbăta asta a fost una foarte bună. Palatul Mogoşoaia, parte din Centrul Cultural “Palatele Brancovenesti”, este unul dintre locurile pe care le descoperi uimit şi care îţi induc o anumită stare. Unică pentru fiecare. Eu am descoperit un loc care, în acelaşi timp, mi-a dezvăluit vechi timpuri, şi în care am avut deja-vu-uri. În parc şi în pivniţa palatului m-am şimţit altfel.

E un loc prin care trebuie să treceţi măcar o dată.

+ Imagini din interiorul Palatului

MICMACS

George Toma — Thu, 15 Jul 2010 21:06:56 +0000

Sincer, îmi place foarte mult Jean-Pierre Jeunet. Se înţelege, mai puţin latura lui comercială – a se citi “perioada Alien” – e de înţeles, pasiunea necesită bani care trebuiesc câştigaţi cinstit. Pasiunea lui s-a materializat în Amelie. Un film care va rămâne pentru mult timp de referinţă şi care mi-a trezit simpatia pentru modul în care se joacă cu camera, pentru unghiurile de filmare şi pentru cadrele pe care le reuşeşte.

Dar nu în ultimul rând, pentru fotografia pe care a reuşit-o împreună cu Bruno Delbonnel. Aceeaşi pe care am întâlnit-o şi în Micmacs. De această dată creată împreună cu Tetsuo Nagata, cel care s-a mai jucat cu imaginea, printre altele, la filme precum “Paris, je t’aime” şi “La Vie en rose“.

Micmacs e o comedie în care intri încet, un film care în primele minute îţi dă senzaţia că subiectul s-a închis după ce personajul principal primeşte un glonte în cap. De aici se nasc situaţiile şi începe să se croiască firul poveştii. O poveste care te acaparează şi care nu îţi mai dă drumul până la final. Cum spuneam, imaginea este superbă, culorile foarte frumoase iar mişcările camerei, dacă nu tot timpul, spectaculoase.

Determinarea lui Bazil de a se răzbuna pe cei care i-au marcat viaţa (cei doi constructori de arme – unul care a făcut mina care i-a omorât tatăl şi celălalt care a făcut glontele din capul lui) este remarcabilă. De apreciat este şi faptul că a reuşit să adune în jurul lui un grup de prieteni împreună cu care a pus la cale un plan ingenios care, deşi dejucat pentru moment, a mers şi a dat roade în final.

Totuşi, parcă îmi vine să spun că Micmacs este puţin sub Amelie la poveste şi la modul în care sunt creionate personajele. Dar, per total, este unul dintre cele mai bune filme pe care le-am văzut în ultima perioadă.

Evadare de weekend

George Toma — Wed, 14 Jul 2010 18:21:04 +0000

N-am mai fost de ceva timp la Mărăşeşti. Am tot trecut pe acolo, dar să intru în Mausoleu nu cred că am mai făcut-o din clasa a treia sau a patra. Însă weekendul trecut am reintrat, ba mai mult, am urcat şi la etaj. Puţin cam ciudat, în fond trupurile a mii de soldaţi căzuţi în războaiele din 1918 sunt acolo. Şi unde mai pui faptul că eram doar eu şi Ionela, lumină difuză şi linişte… o linişte bizară. Aproape, aproape să trag şi o sperietură.

Imagini panoramice din Mausoleu

Şi dacă tot am ajuns în Vrancea, şi cum drumul până la Bucureşti era abia la jumătate, ne-am oprit la Popasul Tâmboieşti. Un review al restaurantului puteţi citi pe OptZile.ro. L-am scris pentru că, şi eu ca şi Marius, cred că locurile recomandate de cei care le-au experimentat sunt de încredere şi merită o şansă.

Festivalul Plai şi muzică portugheză

George Toma — Wed, 07 Jul 2010 21:47:03 +0000

Înainte de vă propune câteva melodii portugheze, vreau să vă recomand Festivalul PLAI din Timişoara. Acum 2 ani la Plai a fost Mariza, anul acesta va veni Misia. Un fado tradiţional, care merită ascultat. Mi-ar fi plăcut să ajung în 2008, dar nu am reuşit, poate anul acesta voi reuşi. Între 10 şi 12 septembrie Muzeul Satului Banaţean din Timişoara va găzdui, poate, cel mai bun eveniment cultural de gen. Îmi place foarte mult cum an de an creşte şi se dezvoltă. Anul acesta avem: Misia din Portugalia, Ara Dinkjian din Armenia, Trilok Gurtu din India şi Christoph Pepe Auer din Austria. Cu asemenea nume, cu siguranţă va ieşi totul cum e planificat.

Revenind la muzica portugheză, pentru mine, aceasta are o anumită rezonanţă în momente care depind de starea de spirit şi de alţi factori. M-am obişnuit să asociez melodiile cu momente şi de cele mai multe ori, aşa le reţin şi le ascult cu mai multă plăcere.

E adevărat că secţiunea de muzică portugheză de pe blog are nevoie de mai mult avânt, de o actualizare constantă. Voi avea grijă de acest lucru şi, între timp, voi posta câteva melodii pe care le-am descoperit şi care mi-au rămas în lista de preferinţe.